Cabral a rămas fără emisiunea de la ProTV: „Mă descurc eu cumva, nu m-a făcut mama la televizor”
Cabral este fără doar şi poate unul dintre cei mai îndrăgiţi prezentatori TV din România. Are o carieră de peste 25 de ani pe micile ecrane, iar în acest timp a strâns alături de el o comunitate uriaşă de fani care îl susţin şi îl apreciază. Recent, vedeta de la ProTV a luat pe toată lumea prin surprindere după ce a anunţat că emisiunea pe care o prezenta a fost scoasă din grilă.
În toamna anului trecut, Cabral anunţa bucuros că va prezenta o nouă emisiune la ProTV, Săriţi de pe fix. Se pare că noul proiect nu a avut succesul pe care şefii l-au aşteptat, astfel, aceştia au decis să renunţe la show.
Prezentatorul TV, prima reacție după ce show-ul pe care îl prezintă a fost scos din grilă
Recent, prezentatorul a vorbit despre această schimbare şi a mărturisit că nu cunoaşte motivele pentru care emisiunea a fost scoasă din grilă. Totodată, prezentatorul TV a făcut declaraţii și despre momentul în care se va retrage din lumina reflectoarelor.
„Nu putem să atacăm pe toate părțile. Mă dai afară pe geam, intru pe ușă, intru pe ușă, mă dai afară pe geam, nu merge. Cumva, „Săriți de pe fix!’ e în pauză, dacă mai intră în grilă.
Nu, eu sunt sincer. Iar acum avem „Ce spun românii?’, nici nu știu câte ediții sunt filmate, că sunt filmate acum ceva vreme. Este prima lor difuzare… M-am bucurat și eu de reacția oamenilor, pentru că din punctul meu de vedere, atunci când muncești și cineva zice «bravo», e un motiv de bucurie nu că ai încasat niște bani, ci că ai pus niște suflet, iar sufletul ăla s-a văzut”, a mărturisit Cabral, pentru CanCan.ro.
Cabral: „Nu m-am născut la televizor și sigur n-o să mor la televizor”
În continuare, Cabral a mărturisit că în viitor ar putea să îşi găsească un job chiar şi în spatele camerelor.
„Da, mă descurc eu cumva, nu m-a făcut mama la televizor. Nu m-am născut la televizor și sigur n-o să mor la televizor. Cumva, eu cred că sunt un om foarte normal, cu o meserie extraordinară, dar asta nu înseamnă că trebuie să apar până la 80 de ani, să scârțâi tot, vai steaua mea. Pot trece în spatele camerei, pot face producție”, a declarat Cabral, pentru sursa citată.
Sursă foto: social media